duminică, 8 septembrie 2013

Val de proteste în lume împotriva barbariei României

eutanasierea vacilor
Victima barbariei românilor
După ce reprezentantele asociației germane Doggie Style au mărșăluit prin Berlin și au aprins lumânări în fața Ambasadei României, în memoria câinilor încă neeutanasiați din România, iubitorii de animale din lumea întreagă s-au dezlănțuit, declanșând proteste împotriva maltratării animalelor, în mai multe capitale ale lumii.


Astfel, în India, în fața Ambasadei României din New Delhi, au aprins lumânări și au bătut talange câteva mii de indieni furioși, revoltați de soarta vacilor din România. „Este o barbarie să omori vaci și viței nevinovați, iar să le mănânci carnea e o adevărată blasfemie, pentru că vaca e un animal sfânt. În afară de asta, în România vacile sunt umilite și agresate sexual, pentru că sunt mulse cu mâna de tot felul de țărani libidinoși. Dacă nu-au bani să cumpere aparate de muls, măcar să mulgă vacile doar persoane de același sex. Cât despre carnea de vacă, există amestecuri de substanțe chimice care imită perfect carnea de vită. Chiar și noi, indienii, mâncăm fără frică hamburgeri de vită de la Mc Donald's, pentru că știm că nu conțin carne adevărată.” declară Maitreyi Devi, lidera asociației Gang Bang.

În Egipt, aproximativ 4000 de iubitori de animale au uitat de Morsi și s-au învinețit de furie la ochi unii pe alții, când au aflat că în România, gândacii de bucătărie sunt stârpiți fără milă cu tot felul de substanțe chimice și mor în chinuri groaznice, cu burta în sus. „Gândacii de bucătărie românești sunt descendenți direcți din scarabeul sacru egiptean. Cum să omori o vietate sfântă? Vom dezlănțui Jihadul peste voi!” amenință Sallam Babic, șeful mișcării fundamentaliste Halal Ghiudem, responsabilă pentru mai multe atentate teroriste cu salmonella în shaormeriile din Europa de Est.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Gina Wild, declară că protestatarii nu cunosc realitatea din România. „Majoritatea românilor n-a mai văzut carne de vită în farfurii din 2009, de când a venit criza, iar gândacii de bucătărie din România mor doar de foame, de bătrânețe sau de plictiseală, că firmele de dezinsecție stropesc doar cu apă chioară, sunt pline de țepari”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu